nu există viaţă fără suferinţă
nu există iubire fără ură
nu există lume fără sfârşit
nu există Univers fără Dumnezeu

Despre iubire / ultima parte

Dar durerea aceasta este dulce, căci lacrimile şi întristarea dragostei sunt mai presus de orice râsete şi orice bucurie. Pacea şi odhna pe care le simt cei ce plâng pentru fiinţele iubite n-o simt cei care râd. Poate că mă veţi întreba: Nu oricare iubire, fie ea şi abstractă, aduce bucurie? Nu. Doar iubirea adevărată aduce bucurie curată şi sănătoasă. Şi iubirea adevărată nu este cea lumească, cea josnică, care are în ea răutate şi viciu, ci cea creştină, duhovnicească, cea pe care ne-o cere Pavel, cea care urmăreşte interesul aproapelui. Această iubire o avea Apostolul, care spunea: "Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se poticneşte şi eu să nu ard?" (II Corinteni 11, 29). Nimic nu-l mânie pe Dumnezeu cât nepăsarea noastră faţă de aproapele. De aceea a poruncit să fie pedepsit sever robul care a arătat neîndurare faţă de semenii lui. De aceea a spus că ucenicii Săi trebuie să aibă ca însuşire iubirea. Pentru că iubirea, în mod normal, duce la interesul pentru aproapele. Şi iarăşi mă veţi întreba: Îngrijorându-ne de aproapele, nu vom nesocoti mântuirea noastră Nu există o astfel de primejdie. Ba, dimpotrivă, pentru că cel ce poartă de grijă celorlalţi nimănui nu-i provoacă supărare. Pe toţi îi compătimeşte şi pe toţi îi ajută, atât cât poate. Nu răpeşte nimic de la nimeni. Nici părtinitor nu este, nici hoţ, nici mincinos. Se fereşte de orice rău şi urmăreşte mereu doar lucruri bune. Se roagă pentru toţi vrăjmaşii lui. Săvârşeşte binefaceri tuturor celor care-l nedreptăţesc. Nu înjură şi nu vorbeşte de rău, orice i s-ar întâmpla. Toate acestea nu contribuie la mântuirea noastră?

Aşadar iubirea este calea mântuirii. Pe această cale să umblăm, ca să moştenim viaţa veşnică.

Sfârşitul cap. Iubirea creştină, din cartea Problemele vieţii de Sfântul Ioan Gură de Aur

rugă

mă rog către soare, mă rog către stele,
mă rog pentru toate visele mele
mă rog să fim bine, şi ieri, şi acum
să nu ne lăsăm rătăciţi pe un drum
să nu uităm unde plecăm, şi de ce,
în inima noastră ce-a fost şi ce e
care e rostul de-aici, pe pământ
şi cum putem spune "iubire" în gând,
cum putem face să fim tot mai buni
cum să vedem ploaia cum pică-n aluni
şi, dac-o vrea Domnul, atunci, la sfârşit
să ne ureze-n rai un cald "bun venit!".

Continuare cartea Problemele vieţii de Sfântul Ioan Gură de Aur

Dacă iubirea ar fi stăpânit pretutindeni, lumea noastră ar fi fost atât de diferită! N-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu şi-ar fi nedreptăţit aproapele. Crimele, certurile, războaiele, răscoalele, răpirile, părtinirile şi toate nedreptăţile ar fi dispărut. Răutatea ar fi fost cu totul necunoscută. Căci dragostea are marele avantaj că nu are legătură, precum alte virtuţi, cu anumite răutăţi. Lepădarea de cele materiale, de pildă, se leagă deseori de slava deşartă, uşurinţa de a învăţa cu ambiţia, facerea de minuni cu mândria, milostenia cu desfrâul, smerita cugetare cu înălţarea lăuntrică etc. Acestea nu există în iubire, în iubirea adevărată. Omul care iubeşte trăieşte pe pământ ca şi cum ar trăi în cer, cu linişte şi fericire neumbrite, cu sufletul curăţat de invidie, zavistie, mânie, mândire, rea dorinţă. Aşa cum nimeni nu-şi face rău sieşi, la fel nici el nu-.i face rău aproapelui său, pe care-l consideră ca un alt sine. Iată omul iubirii - un înger pământesc! Însă cel care nu are iubire, oricâte minuni ar face, oricâtă cunoaştere desăvârşită a celor dumnezeieşti ar avea, mii de morţi de-ar învia, nimic n-ar câştiga, de vreme ce trăieşte doar pentru el, departe de ceilalţi. Tocmai de aceea Hristos a aşezat iubirea de aproapele ca dovadă de iubire desăvârşită pentru El. "Dacă mă iubeşti", i-a spus apostolului Petru, "Păstoreşte oile mele" (Parafrază la Ioan 21, 16). Mare taină este şi aceasta, faptul că iubirea are mai mare valoare decât mucenicia. va urma